Creștinul și societatea (I)
Există un pericol care bate la ușa creștinismului nostru cel de toate zilele, anume separarea. Suntem tentați să ne separăm de cei care cred diferit sau de cei care au altă identitate confesională decât cea pe care o avem noi. Creștinii însă, prin natura chemării lor nu trebie să fie membri ai unei societăți secrete numite biserică, ci parte a acestei lumi. Constat că cea mai mare parte a timpului o petrecem în societate: la locul de muncă, la cumpărături, în parc cu copiii și exemplele pot continua. Suntem doar prezenți sau Hristos ne-a dat un rol în această poveste?
Responsabilitatea care se află pe umerii ucenicilor lui Hristos este uriașă! „Duceți-vă în toată lumea și faceți ucenici” (Marcu 16:15) spunea Mântuitorul celor în care s-a investit pe Sine în timpul slujirii Sale. Constatăm așadar că mediul de lucru al ucenicilor este lumea, în care se află oameni care nu îl cunosc pe Dumnezeu, oameni care au nevoie de un crâmpei de lumină în mijlocul întunericului și care așteaptă o speranță în mijlocul haosului.
Putem fi instrumente ale harului doar dacă suntem ceea ce Hristos a intenționat să fim, respectiv sare și lumină. „Voi sunteți sarea pământului” și „Voi sunteți lumina lumii” sunt expresiile folosite în raport cu cei care se numesc creștini. Aceștia sunt descriși prin 2 resurse indispensabile vieții: sarea și lumina! Reiese de aici următorul adevăr: creștinii sunt un factor de echilibru în această lume, într-un context în care pare că busola moralității nu mai arată drept și oamenii nu mai au verticalitate.
Doar datorită unei trăiri apropiate de modelul lăsat de Hristos și cerut ucenicilor, a putut Pavel să spună: „călcați pe urmele mele” (1Corinteni 1:11). Dacă urmele noastre nu sunt urmele harului și ale neprihănirii, oamenii nu au de ce să ne urmeze. Dacă e diferență între ce spunem și ce facem, ne-am pierdut puterea de a săra, iar lumina nu mai oferă direcție celor din jur!
Fii un creștin implicat! Implică-te în societate, contribuie la dezvoltarea ei; fii sare și lumină astfel încât oamenii „să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:16)
pastor Silviu Mut
Comments are closed